Plictiseală la cote maxime ....

A coborât in sufragerie, privind absentă în jur. Nu era nimeni pe acolo, deci avea să stea de una singură. Nu o deranja, dar nici bine nu îi cădea. Continuă să coboare scările, simțind că va cădea.

Era lungit pe canapea de ceva timp, avand pe fata o perna. Mormai cate ceva pentru sine, lasand ca mana dreapta sa-i cada pe jos.

Cum -necum se împiedică și se făcu grămadă pe podea. Tipic ei. Făcuse un zgomot destul de mare. Se enervase.

- Argh... facu el la acel zgomot, dand sa se ridice de pe canapea, dar reusise sa cada de pe aceasta, facand cunostinta cu podeaua. Se pare ca nici el nu era prea norocos azi.

-Se pare că nu sunt singura ... spuse aceasta încercând să se ridice de jos.

- Mda... ingana el, tarandu-se pana la capatul canapelei, curios fiind, sa afle cine cazuse de pe scari. Erm, esti bine? spuse el, zarindu-se doar capul acestuia dupa acel mobilier.

-Dacă tu îmi zici că ai și corp și nu numai cap, da, spuse aceasta râzând ușor ridicându-se puțin ca să nu mai stea cu capul pe podea.

- Da, am.. doar ca mie lene sa ma ridic de-aici! se planse el, intorcandu-se cu fata in sus privind absent tavanul. Stramba nasul cand il lua iar o durere de cap.

-Mă speriasem, spuse aceasta oftând. Cred că e mult mai comod acum ... jos, spuse aceasta visătoare.

- Sincer, da.. Vino aici! spuse el jucaus, incepand sa se joace cu mainile in aer.

-Nu mă deslipesc de această parte de parchet. Îmi place să privesc scările, spuse aceasta râzând ușor.

- Ma faci sa vin pana la tine... si la cata lene am.. se opri el, oftand lung, intorcandu-se pe burta.

-Și dacă vi aici ce? îl întreabă aceasta râzând ușor privind în continuare scările înumărându-le.